-La lumina lunii-

<<E luna plina.

Si senin.

Si nu stiu ce sa fac..poate sa te iubesc, poate sa te alung..

Esti langa mine.

Si zambesti.

Esti confuz..”Oare ce se intampla cu noi?”

“Nimic..”

“Te iubesc! Stii asta nu?”

Zambesc: “Da. Si nu e bine-pot profita de asta; eu nu as avea incredere in mine in locul tau.”

Te sarut.

“De ce sa pierd ceva fara ca macar sa vad cum e? Mai bine stau si ma conving.”

Zambesc.<< Nu ma asteptam la asta-e ceva nou. Cineva sa ramana acolo pentru mine cand am nevoie?!Oare…>>

Imi intrerupi gandurile:

“Cat avem impreuna?”

“Habar n-am.” Realizez: cuvintele astea te-au ranit;

“Ceva vreme banuiesc…scuze nu ma pricep la asta.”

Sufli usurat: “Nici eu. Totusi e mult…”

Rad:”Ai fi crezut ca rezistam atat?”

“Sincer nu stiu..dar nici nu stii cata bucurie imi aduci doar cand te vad.”

“Stiu…si nu e bine…nu e bine sa depinzi de nim…”

“Taci!”

Ma chinui sa-mi continui ideea incercand disperata sa scap din stransoarea buzelor tale. Apoi cedez…Ce dulce e renuntarea…Zaresc in lumina palida a lunii liniile cropului tau si ceva in plus…

EU?>>